Alegeri pentru
Parlamentul
European
1 milion de voci neauzite în Austria
Alegerile europene vor avea loc în Austria în acest an, la 9 iunie 2024, când vor fi aleși cei 20 de membri austrieci ai Parlamentului European. Pentru a intra în parlament, partidele care candidează trebuie să obțină cel puțin 4% din voturi.
În Austria locuiesc aproape 1 milion(1) de persoane din celelalte 26 de state ale Uniunii Europene. Au drept de vot toți cetățenii UE cu vârsta de 16 ani și peste, care au reședința principală aici.
Din păcate, înscrierea cetățenilor UE în listele electorale pentru alegerile europene nu se face automat, așa cum se întâmplă în cazul alegerilor municipale. Cetățenii UE trebuie să solicite înregistrarea în registrul electoral european în mod autonom până la 26 martie 2024.
Deoarece foarte puțini oameni sunt conștienți de acest mecanism, proporția cetățenilor UE înregistrați în mod corespunzător se situează în jur de 5%. Din această cauză aproximativ 550.000 de persoane din Austria nu s-au prezentat la urne la alegerile europene din 2019(2). Tocmai acești alegători sunt cei mai afectați de politicile Uniunii Europene și sunt cei care au cel mai puțin de spus cu privire la cine îi reprezintă în Parlament.
Aici poți afla cum să te înregistrezi rapid și ușor pentru alegerile europene.
Pas cu pas spre înregistrare
Ai drept de vot în Austria?
Ai drept de vot dacă...
ești cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene
ești înregistrat în Austria cu reședința principală
ai cel puțin 16 ani împliniți în ziua alegerilor, 9 iunie 2024
nu ai pierdut dreptul de vot în țara ta de origine
ești înscris în registrul electoral european al unei comune austriece
Cum te poț înregistra pentru a vota în calitate de cetățean al UE?
Înscrierea în registrul electoral european se efectuează de către municipalitatea austriacă în care ți-ai înregistrat reședința principală.
Termenul limită pentru înscriere este la 26 martie 2024.
Oficiul competent este biroul electoral din localitatea ta de reședință. În Viena, de exemplu, acesta este departamentul municipal MA 62 "Înregistrarea alegătorilor - Alegeri și democrație directă" (Wählerevidenz - Wahlen und direkte Demokratie").
Ce documente îți trebuie?
Trebuie să pregătești următoarele documente:
formularul de cerere completat cu anexa (vezi linkul de mai jos)
dovada cetățeniei și a identității, și anume un act de identitate oficial cu fotografie, cum ar fi o carte de identitate, un pașaport, un permis de conducere sau un document similar
după caz, o confirmare a înregistrării reședinței tale
după caz, o dovadă a listei electorale în care ai fost înscris ultima dată în țara de origine
Obs.: Unele municipalități au cerințe speciale pentru solicitanți. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, formularul de cerere, anexa și un act de identitate sunt suficiente.
Cum poți trimite cererea ta?
După ce ai adunat toate documentele necesare, trimite-le la biroul competent din localitatea ta sau prezintă originalele la o vizită la sediul autorității.
Poți depune cererea la municipalitate în scris (prin e-mail, prin poștă) sau personal. Nu este posibil să faci cererea prin telefon.
Adresele birourilor responsabile pentru cele 9 cele mai populate municipalități din Austria sunt enumerate aici.
Viena
MA62 Wählerevidenz - Wahlen und Demokratie
Lerchenfelder Straße 4
1080 Wien
Mehr Infos findest Du hier.
Graz
Linz
Bürger*innen-Angelegenheiten
Pass-, Melde- und Wahlservice
Neues Rathaus
Hauptstraße 1 - 5
4041 Linz
Tel: +43 732 7070 0
(Orașul) Salzburg
Wahlangelegenheiten
Saint-Julien-Straße 20
5024 Salzburg
Tel: +43 662 8072 3530
Innsbruck
Referat Melde- und Einwohnerwesen - Unterstützungserklärungen Volksbegehren & Wahlen
Maria-Theresien-Straße 18 (1. Etg.)
6020 Innsbruck
post.meldewesen@innsbruck.gv.at
Tel: +43 512 5360 8009
Klagenfurt/Wörthersee
Villach
Wels
St. Pölten
Einwohner- und Wahlamt
Rathausplatz 1
3100 St. Pölten
Tel: +43 2742 333-3032
(Direcție: Martin Koutny)
Poți utiliza link-ul de mai jos pentru a accesa adresa municipalității tale. Pe pagina de internet a municipalității de reședință vei găsi o adresa poștală și o adresă de e-mail a biroului responsabil.
Procesarea cererii tale nu implică niciun cost.
La ce te poți aștepta acum?
Ai depus cererea completă?
Felicitări!
Acum ai dreptul de a vota la alegerile pentru Parlamentul European din Austria. Cererea este necesară o singură dată și este valabilă atâta timp cât nu îți muți reședința principală în străinătate.
Acum poți aștepta până când vei primi notificarea oficială privind alegerile europene. La 9 iunie 2024, te vei putea alătura milioanelor de cetățeni europeni din întreaga Europă pentru a vota pentru următorul Parlament European.
Votul tău contează!
Mai ai întrebări?
Dacă ai nevoie de informații suplimentare, te rugăm să ne contactezi:
Tobias Hansen
Ina Dimitrieva
Mai multe informații despre alegeri pot fi găsite pe site-ul web al Bundesregierung Österreichs (Guvernul Federal Austriac) și Ministerul Federal de Interne (BMI).
Informații generale despre alegerile europene pot fi găsite pe site-ul web al Parlamentului European: https://elections.europa.eu/.
(1) La 1 ianuarie 2024, institutul statistic din Austria (Statistik Austria) raportează 901.918 cetățeni din UE-26 (fără Austria).
(2) Potrivit Statistik Austria în 2019 au trăit aproape de 720.000 cetățeni UE în Austria. 80 % dintre ei se estimează să aibă vârsta de 16 ani și peste. Dar Ministerul Federal de Interne afirmă că la alegerile europene de la sfârșitul lunii mai din anul acela au fost înregistrați doar 39.000 de cetățeni UE în registrul electoral european.